Spatiul si timpul exista in constiinta universala ca o expresie a acesteia.

Daca avem cele 5 simturi cu care suntem obisnuiti: vazul, auzitul, mirosul, gustul, tactilul, gandirea ar fi o prelungire a acestor, un al 6 lea simt al omului. Daca si gandirea este un simt al creierului, la fel cum vazul este un simt al ochiului, auzul al urechii, inteligenta este undeva in exteriorul corpului, intr-un loc in care totul se confunda, in care toate expresiile universului se descopera pe ele insisi. Omul este o expresie a universului, ca un tranzistor intre lumea perceptibila si infinitul neantului.

Lumea infinita se extinde intr-un spatiu si timp infinit de dimensiuni finite, in care planetele si civilizatiile se nasc, traiesc si mor. Nevoia de spatiu al constiintei, de acel spatiu, succedat in timp, in actiune, in iluzia actiunii in care toate formele se separa, intr-o iluzie paradisiaca sau tenebroasa, proiectie a propriei individualitati, insetata sa se descopere singura.